ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile

Capitolul IV – Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor

Art.17 – (1) Prin granturi pentru investiții se înțelege sprijin din fonduri externe nerambursabile destinate beneficiarilor care implementează investiții necesare pentru:

a) extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestării de servicii;

b) realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru

realizarea unor unități noi de prestare de servicii;

c) reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii.

(2) Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MEEMA/AIMMAIPE pe perioada implementării proiectelor, după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, sub condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare.

Art.18 (1) Granturile pentru investiții se acordă pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse.

(2) Granturile pentru investiții prevăzute la alin.(1) nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minim 15% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate și 30% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov.

(3) Fondurile totale alocate pentru granturile destinate investițiilor sunt în valoare de

550.000.000 euro din care 415.870.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 62.380.500

cofinanțare de la bugetul de stat și 71.749.500 euro contribuția proprie.

Art.19 (1) Domeniile de investiții susținute din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea bugetului de stat includ:

a)  industria  alimentară,  panificație,  patiserie  și  alte  activități  asimilate  acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare;

b)  industria auto și servicii specifice auto, inclusiv servicii de reparații și spălătorii auto și altele asemenea;

c)  energie și echipamente/tehnologii/utilaje pentru eficiență energetică;

d)  construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții;

e)  servicii de transport, inclusiv servicii de transport internațional;

f)   servicii de îngrijire și întreținere corporală;

g)  servicii de reparații și întreținere;

h)  turism,  pensiuni  turistice,  hoteluri,  restaurante  și  servicii  de agrement  inclusiv

infrastructura specifică de agrement;

i)   confecții metalice/lemn/mobilier;

j)   confecții textile/pielărie;

k)  industria farmaceutică și echipamente medicale, inclusiv depozite medicale pentru intervenții în situații de urgență;

l)   industrii creative, inclusiv din domeniul culturii și serviciilor creative;

m) servicii de educație: creșe și grădinițe, școli;

n)  servicii de sănătate: cabinete medicale, echipamente medicale, dispozitive medicale și altele asemenea;

o)  comerț.

(2) Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută la anexa nr. 3.

(3) Investițiile incluse la finanțare în domeniile prevăzute la alin.(1) pot să fie complementare cu investițiile finanțate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Art.20 Granturile pentru investiții se acordă IMM-urilor, pe bază de contract de acordare aajutorului de stat.

Art.21 Granturile pentru investiții prevăzute la art.17 se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au avut activitate curentă/operațională desfășurată de minim un an înaintea depunerii cererii de finanțare;

b) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din exercițiile financiare din ultimii doi ani înainte de depunerea cererii de finanțare;

c) se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minim trei ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;

d) realizează minim 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri anexă la cererea de finanțare în primii doi ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate, respectiv anul al treilea;

e) dispun de cofinanțare proprie a proiectului în procent de minim 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare pentru regiunile mai puțin dezvoltate, iar pentru regiunea București – Ilfov, de minim 30% din valoarea proiectului solicitat la finanțare;

f) se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile

pentru care se solicită ajutor de stat.

Art.22 (1) Criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții se stabilesc prin

grija AM-POC, sunt prevăzute în anexa nr. 4 și includ:

a) criterii de evaluare a rentabilității proiectelor de investiții , denumit în continuare RIR;

b) criterii privind cofinanțarea proiectelor de investiții;

c) raportul între profitul operațional și grantul solicitat;

d) apartenența domeniului de activitate –   cod CAEN  – la soldul  balanței comerciale. Vor fi sprijinite propritar domeniile de activitate în care în anul 2019 importurile au fost mai mari decât exporturile și au avut o contribuție negativă la balanța comercială.;

(2) Proiectele de investiții sunt selectate la finanțare în ordinea descrescătoare a punctajelor și în limita bugetului aprobat potrivit schemei de ajutor de stat la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a României. La punctaje egale, departajarea se va face în funcție de procentul cofinanțării, valoarea cifrei de afaceri și ordinea înscrierii aplicației.

(3) Bugetul total destinat granturilor pentru investiții, fără cofinanțarea proprie a beneficiarilor se repartizează pe regiuni de dezvoltare ale României după cum urmează:

a) 15% din valoarea bugetului alocat din fonduri externe nerambursabile pentru regiunea

București-Ilfov ca regiune mai dezvoltată;

b) 85% din valoarea bugetului alocat din fonduri externe nerambursabile pentru celelalte

7 regiuni mai puțin dezvoltate prin utilizarea formulei de alocare din cadrul Programului

Operațional Regional 2014-2020.

(4)  În  urma  evaluării  cererilor  de  finanțare  depuse,  MEEMA  în  parteneriat  cu

AIMMAIPE va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați.

Art.23 (1) Beneficiarii de granturi pentru investiții pot utiliza granturile pentru investiții alocate din fonduri externe nerambursabile, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, pentru finanțarea următoarelor categorii de cheltuieli:

a) cheltuieli cu realizarea/achiziția construcțiilor, achiziția de echipamente inclusiv IT&C, tehnologii software, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente, mobilier de birou și mobilier specific, achiziția de terenuri în limita a 10% din valoarea eligibila a proiectului, cheltuieli cu consultanța și proiectarea, managementul de proiect, asistența tehnică, dirigenția de șantier, cheltuieli de sistematizare și amenajare teritorială a terenurilor, cheltuieli de mediu, cheltuieli cu racordarea la utilități, cheltuieli privind accesibilitatea, cheltuieli de promovare, participare la târguri, evenimente, conferințe, cheltuieli privind studiile, cheltuieli privind drepturile de proprietate intelectuală, active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse, software necesar desfășurării activității, precum și orice alte categorii de cheltuieli care sunt în legătură cu proiectul de investiții care face obiectul contractului de finanțare;

b) cheltuieli pentru realizarea de depozite de echipamente medicale, medicamente,

materiale sanitare destinate intervenției pentru situații de urgență;

c) cheltuieli cu achiziția de echipamente, inclusiv echipamente IT&C, tehnologii software,  tehnologii, utilaje, instalații, dotări independente,  mobilier de birou  și mobilier specific, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe pentru unitățile de producție/prestări servicii existente, precum și active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse, software necesar desfășurării activității.

(2) Pentru înființarea, extinderea, modernizarea/reabilitarea unităților de producție/servicii noi și/sau existente sunt eligibile categoriile de cheltuieli prevăzute la alin.(1) lit. a) și c).

(3) Dacă un proiect de investiții depus de beneficiari include atât reabilitarea/modernizarea unităților de producție/servicii existente și cât și extinderea unităților de producție/servicii categoriile de cheltuieli eligibile sunt prevăzute la alin (1) lit. a) și c).

(4) Beneficiarii de granturi pentru investiții productive din domeniul serviciilor de transport pot utiliza fonduri externe nerambursabile si pentru finanțarea următoarelor categorii de cheltuieli:

a)  cheltuieli  cu  reabilitarea/modernizarea/extinderea  și/sau  realizarea  unor  depouri

pentru mijloacele de transport din dotare sau pentru cele care urmează a se achiziționa;

b) cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport pentru transport persoane și mărfuri necesare pentru desfășurarea activităților de transport cu excepția mijloacelor de transport în regim  de taxi  sau  a celor  care sunt  destinate activităților  administrative ale operatorului economic ori activităților de transport în interes propriu al acestora;

c) cheltuieli privind dotarea mijloacelor de transport existente cu echipamente și tehnologii care conduc la îmbunătățirea confortului/calității serviciilor de transport persoane și mărfuri prestate.

(5) Din granturile pentru investiții nu se finanțează:

a) cereri de finanțare care au drept obiect realizarea unor servicii de consultanță, studii

sau alte activități asimilate acestora;

b) cereri de finanțare care au drept obiect sedii de birouri sau alte activități destinate investițiilor imobiliare pentru închirierea de birouri/concesionarea sau orice alte forme de valorificare ale acestora;

c) orice alte cereri de finanțare care nu sunt în legătură cu domeniile de investiții prevăzute la art.19 alin.(1) și (2).

Art.24 Cheltuielile generate după punerea în funcțiune a proiectului de investiții de natura: cheltuielilor cu salariile, cheltuielilor cu achiziția de materii prime, materiale consumabile, reparații și mentenanță și alte asemenea categorii de cheltuieli sunt în sarcina beneficiarului final al ajutorului de stat.

Art.25 Beneficiarii contractelor de acordare a ajutorului de stat pentru investiții prevăzuți la art. 20 pot solicita plata valorii contractelor/cheltuielilor efectuate prin metode similare cu mecanismele cererilor de plată și/sau după caz mecanismul cererilor de prefinanțare sau al cererilor de rambursare, astfel cum sunt acestea prevăzute de  Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 40/2015 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 26 (1) Pentru granturile destinate investițiilor, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:

a) MEEMA, AIMMAIPE și STS, în baza Acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui sa-si cuprindă in bugetele proprii valoarea totala a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. In acest sens vor depune Fișa de Fundamentare pentru proiectul propus la finanțare / finanțat din FEN post aderare -F1, conform Hotărârii Guvernului nr.

93/2016 , cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;

b) MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE și STS va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului aprobat conform legii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;

c) MFE și MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE și STS vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară cu respectarea procedurilor legale ale AM- POC;

d) MEEMA va încheia convenții de colaborare cu băncile în baza unui proces transparent de selecție și cu respectarea procedurilor legale prevăzute de ghidul solicitantului pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de investiții. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de granturi pentru investiții;

e) MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE va evalua cererile de finanțare depuse potrivit

prevederilor din Ghidul Solicitantului și a contractului de finanțare încheiat;

f) MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați care stau la baza efectuării plăților către beneficiari, pe seama cărora se derulează mecanismele de acordare a prefinanțărilor, cererii de plată sau cererilor de rambursare;

g) MEMMA solicita MFP deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale de la bugetul de stat și transferul sumelor cuprinse în bugetul MEEMA pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. MEEMA în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri transmise de bănci, transferă fondurile în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maxim 7 zile calendaristice, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiari finali de ajutor de stat de tip grant pentru investiții productive;

h) MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE asigură verificarea procedurilor de achiziție procedurilor de monitorizare a proiectelor, de avizare a cheltuielilor pentru care se efectuează plăți către beneficiari, de evaluare a conformității administrative și a eligibilității, de evaluare tehnică și financiară, de încheiere a contractelor de acordare a ajutorului de stat precum și alte etape necesare în derularea proiectelor;

i) băncile efectuează plățile către beneficiari pe seama contractului de acordare a ajutorului de stat, a cererilor de rambursare și a cererilor de plată avizate de MEMMA în parteneriat    cu    AIMMAIPE,    şi    transmit    prin    aplicaţia    electronică    cererile    de

prefinanțare/plată/rambursare împreună cu ordinele de plată operate de către bănci, lunar către MEEMA, împreună cu raportul de progres al beneficiarului. Autorizarea de cheltuieli de către AM-POC, are loc pe bază de eșantion;

j) MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE și STS va depune MFE cerere de plată/prefinanțare/rambursare a cheltuielilor efectuate de parteneriat în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MFE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conform OUG 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 și solicită rambursarea sumelor la CE prin declarații de cheltuieli lunare;

k) MEEMA verifică îndeplinirea condiției privind îndeplinirea indicatorilor pentru care i s-a acordat ajutorul de stat conform planului de afaceri și a prevederilor din contractul de acordare a ajutorului de stat, pe baza interogării bazelor de date sau a raportului de activitate primit de la beneficiari, inclusiv utilizarea fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pe perioada de durabilitate a proiectului care nu poate depăși o perioadă de 3 ani.

(2) MFE – AM-POC va efectua verificări privind cererile de prefinanțare/rambursare/plată depuse în cadrul contractelor de finanțare a ajutorului de stat, pe bază de eșantion, stabilit prin grija AM-POC.

(3) Contractelor de finanțare/contractelor de acordare a ajutorului de stat pentru finanțarea investițiilor le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare privind mecanismul cererilor de prefinanțare/ plată/ rambursare potrivit legii.

(4) MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE, prin derogare de la prevederile art.15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015,   aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, poate solicita prefinanțări în

limita de 30% din valoarea contractului de finanțare pentru a asigura necesarul de plăți către beneficiarii finali de ajutor de stat. Justificarea prefinanțărilor acordate se face conform legii și contractului de finanțare. MEEMA în parteneriat cu AIMMAIPE transferă prefinanțările către bănci în baza solicitărilor de fonduri. Băncile asigură plățile către beneficiari din prefinanțare numai pe bază de documente justificative și numai în condițiile prevăzute de contractele de acordare a ajutoarelor de stat pentru investiții.

(5) Băncile în baza convențiilor încheiate vor asigura efectuarea plăților pentru beneficiarii de granturi pentru investiții numai condiționat de asigurarea cofinanțării potrivit contractului de ajutor de stat încheiat. Cofinanțarea se asigură de către beneficiar odată cu efectuarea plăților în cadrul contractului de acordare a ajutorului de stat.

(6) Băncile pot acorda credite punte pentru finanțarea proiectelor destinate investițiilor cu compensarea ulterioară a plăților pentru cheltuieli asigurate din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea bugetului de stat. Toate obligațiile contractuale în situația

acordării de credite punte rămân valabile pentru toate părțile contractuale astfel cum acestea au fost stabilite pe bază de contracte încheiate. Comisioanele, taxele, dobânzile, precum și alte cheltuieli generate de acordarea creditului punte rămân în sarcina exclusivă a beneficiarului.

ro_RO
Scroll to Top